Sunt un gurmand… Imi place mancarea buna, chiar daca, uneori, nu este atat de sanatoasa… Imi place sa petrec timp in bucatarie si imi place sa vad ca din mainile mele ies mancaruri delicioase. Asa ca m-am gandit sa aduc in fata voastra cateva dovezi ale activitatii mele pe taramul gastronomiei.

duminică, 21 februarie 2010

Sos curry cu piept de pui, cartofi si orez

Interculturalitatea e un fenomen foarte interesant. Eu am decis azi sa experimentez acest fenomen in domeniul gastronomic. Asa ca m-am oprit asupra unui meniu romano-chinezo-indian si ce-o mai fi pe-acolo… Asa ca sosul curry cu piept de pui si orez astepta sa fie gata de preparat.


Pentru asta am purces la treaba. Initial am scos un piept de pui de la congelator, pe care l-am taiat in cubulete (sau cuburi, pentru ca desi incerc mereu sa le tai mai mici, ies mai mari), cubulete pe care apoi le-am asezat (cam neordonat, e adeavarat) intr-un vas de Jena, ca pe o multime de turisti intinsi la soare pe o plaja in Caraibe. De asemenea, am taiat vreo 6-7 cartofi tot in cubulete mici (de asemenea, incercarea mea nu a dat rezultate, cubuletele devenind mai repede cuburi).







Repede am taiat si o ceapa (care din nefericire mi-a dat batai mari de cap, pentru ca plangeam de parca luase Dinamo gol in ultimul minut), apoi am lasat fara imbracaminte o capatana de usturoi. Am tocat cat am putut de marunt ceapa si usturoiul, le-am pus la calit intr-o tigaie cu ceva ulei. Le-am lasat la calit doar vreo 3 minute, dupa care am pus in tigaie si cartofii, sa realizeze o interactiune foarte placuta cu ceapa si usturoiul. Am turnat deasupra lor si niste curry, in masura destul de bogata, numai bine sa le coloreze viata.















Dupa inca vreo 7-8 minute, am considerat ca relatia lor este destul de solida, asa ca am turnat tot ce era in tigaie peste carnita ce asepta cuminte in vasul de Jena. Carnita la parter, sosul cu cartofi la mansarda. Peste ele am turnat apa, aproape cat sa la acopere, am turnat delikat cat sa le dea un gust foarte bun, putin oregano, am mai pus putin curry (imi place mai condimentat si cu o culoare mai portocalie), vreo 4 foi de dafin si le-am trimis direct in fundul cuptorului incalzit la maxim.




















In timp ce cuptorul isi facea treaba, am dat repede o fuga in China, de unde am luat vreo 2 cani de orez. L-am spalat repede si fuga intr-o oala aproape plina cu apa. Orezul a inceput usor usor sa inoate prin oala pana cand a inceput sa se umfle si nu a mai avut loc sa se miste.























Aproape de momentul asta, mi s-a mai facut dor sa mai plang o data, asa ca am mai pus mana pe o ceapa si i-am facut felul (si ea mie, din nou). Am calit-o si sosul l-am turnat peste orezul care scotea aburi ziceai ca e furnal. Am turnat peste orez delikat si din nou curry (pentru ca, asa cum va spuneam, imi place viata mai condimentata si mai colorata).La vreo 30 de minute dupa ce am pus orezul, am stins focul. Tocmai atunci se facea cam o ora de cand ma apucasem si de sosul ce ma astepta sa opresc cuptorul. Am deschis usa la cuptor, am vazut ca era numai bine rumenit, asa ca am luat o decizie grea. Am hotarat sa il deconectez de la sursa de caldura.

Si fiindca foamea nu ne dadea pace, am trecut la cea mai placuta indeletnicire. La imbalotat… Pofta buna!

vineri, 12 februarie 2010

Mancare de conopida cu piept de pui

Conopida nu este alimentul meu preferat. Nici pe de parte. De-abia daca o suport sub forma muraturilor. Cu toate astea, din intamplare, fiindca ii luasem celui mic odata niste conopida (care s-a dovedit ca nu ii pria, fiindca ii oferea niste dureri de burtica) si aceasta zacea pe un raft al frigiderului, am zis ``ce-ar fi sa incerc sa o metamorfozez in ceva mai bun``. Si uite asa biata conopida si-a intrerupt concediul prelungit la racoare si a fost eliberata pentru a a-si da obstescul sfarsit pentru o cauza mai buna.

Ii spun Graziei ce vreau sa fac, ea cu mari indoieli imi spune ca nu prea e incantata, dar eu merg inainte pe drumul meu, cu o banuiala ca nu-mi va parea rau. Asa ca ma apuc de treaba.



Deci scot conopida, o rup in bucatele relativ mici (Grazia mi-a zis ulterior ca as fi putut sa o fac bucatele mai mici, asa ca daca incercati, puteti sa aveti in vedere si acest aspect) si ii fac o spalare amanuntita, astfel incat sa nu las loc de bacterii nepoftite. Scot de la congelator si un pieptisor de pui, nu prea mare sa nu ia fata conopidei, nici prea mic ca sa nu zicem ca nu exista.



Pun conopida la prajit cu putin ulei si putin unt intr-o cratita, pentru ca e pretentioasa. Ii place foarte mult sa fie prajita, alfel nu te intelegi cu ea mai incolo si se lasa greu mestecata. In timpul asta, ma apuc sa tai cubulete si pieptul de pui, nu inainte de a-i realiza si lui testul spalarii amanuntite.



Dupa 10 minute, conopida nu mai ramane singura, fiindca ii aduc alaturi si cubuletele de piept de pui si le las putin sa se prajeasca impreuna. Dupa ce se prajesc impreuna vreo 10-15 minute torn si apa cat sa le acopere bine.

In timpul asta tai o ceapa potrivita, care de data asta nu mai imi produce o tristete atat de mare (probabil am devenit eu mai imun sau o fi fost ea mai miloasa) si ma pregatesc sa fac sosul.



Cand simt ca puiul si conopida dau semne de fragezire (cam 30 de minute) pun intr-o tigaie niste ulei, asez frumos ceapa taiata si o las la calit. La sfarsit pun bulion, fac sosul pe care-l torn peste conopida si pui.



De asemenea pun si putin delikat, oregano si maghiran, 2-3 foi de dafin si peste vreo 10 minute niste marar (uscat sau proaspat). Dau focul la mic si apoi las apa sa scada, mai aducandu-mi aminte, din 5 in 5 minute sa mestec in mancare.

In timpul asta ma gandesc cu ce as putea sa mananc sosul si imi dau seama ca am mai multe variante. Fie cu un pilaf de orez (dar nu am chef sa-l fac acum), fie cu un pireu de cartofi (nici de asta nu am chef) sau cu niste cartofi copti si apoi pisati. Si ma opresc la ultima varianta fiindca este cea mai confortabila. In timp ce se coc cartofii, se apropie si mancarea de finis, asa ca dupa o ora de la inceputul ostilitatilor sting definitiv focul.



Cu teama, dar si cu interes, ma grabesc sa gust din mancarea proaspat facut si am o surpriza foarte placuta. Mai mult, chiar si Grazia este placut surprinsa, asa ca nu mai ramane decat sa va doresc si voua pofta buna si sa va incurajez sa gatiti acest fel de mancare.

duminică, 7 februarie 2010

Mazare cu piept de pui

Ma apuca pe la 10 o foame de nu mai vad bucataria, asa ca trebuie sa intreb unde este. Dupa ce aflu, de la sotia mea, caut prin debara ceva ce poate fi gatit. Si ma trezesc in fata a doua alternative: pilaf sau mazare. Sfatuindu-ma cu Grazia, aleg leguminoasele… Asa ca, mazare sa fie.



Caut in congelator, un piept de pui imi face cu ochiul, il iau, il intreb daca imi da voie sa-l tai putin. Zice ca da, dar nu se asteapta sa devina dintr-o bucata atat de frumoasa, o adunatura de cuburi… Ca sa ii alin putin supararea, tai si 3 cartofei si ii imping intr-o oala sa socializeze. Torn si apa din belsug ca sa se simta ca o iesire la piscina. Chiar in timp ce ei fac prezentarile, eu am ocup de altele.






Ca sa nu pierd timpul, zic sa tai ceapa. Probabil cel mai dificil moment al zilei. Nu stiu cum am facut, cred ca am gasit cea mai iute ceapa posibila. Asa scorpie de ceapa nu am mai gasit de mult. Ma usturau atat de tare ochii incat pe la jumatate deja am inchis ochii, ca nu mai puteam. Plangeam ca o femeie la sfarsitul unei telenovele. E posibil cateva bucati sa fie mai mari, ca le-am taiat mai mult din instinct. Imi foloseam doar simtul tactil.




Am taiat si cutia de mazare si le-am spus boabelor sa aiba putina rabdare ca le vine si lor randul, doar sa nu faca galagie, sa nu strice relatia nou infiripata dintre carnita si cartofiori.




Dupa jumatate de ora, am deranjat cele doua elemente din oala si le-am adus al treilea element: mazarea. Are nevoie si ea sa fiarba putin, ca daca nu, ne fierbe ea pe noi.

Dupa alte 10 minute, am luat oala de pe foc. Au fost ele cam suparate, ca de-abia se obisnuisera, dar am zis ca revin, dar ma duc sa le aduc pe cineva care sa le dea culoare si aroma. Asa ca in locul lor am pus o tigaie, putin ulei in ea si m-am razbunat pe ceapa. Nu numai ca am calit-o dar la sfarsit am si inecat-o in bulion, ca sa ii piara cheful de usturat ochii.

Am repus oala in drepturi, am turnat ceapa calita cu bulion in oala, mazarea, pieptul de pui si cartofii au urlat de bucurie. Ca sa le fie viata mai frumoasa, am pus si delikat, foi de dafin, oregano si marar si le-am lasat sa se faca bine, sa inchege o relatie pe cinste, astfel incat, produsul finit sa fie delicios. Apa dorea si ea sa mai scada asa ca nu am avut nimic impotriva.

Tinand cont ca Grazia face o paine de casa de toata frumusetea, la care probabil se vor adauga si niste castraveciori murati, cred ca ne asteapta un pranz de duminica pe cinste.

Dupa o ora si un sfert, am terminat. Mi-e foame…

miercuri, 3 februarie 2010

PASTRAV LA CUPTOR CU CARTOFI PRAJITI SI BRANZA CU MAMALIGA

Mi-am luat intr-o zi undita si am plecat la pescuit prin Real, poate, poate oi prinde vreo 3 pastravi. Am reusit, destul de usor si i-am pus la pastrare pentru zile in care sa ma pot bucura impreuna cu cei dragi de un pranz pe cinste. Azi, deschizand congelatorul, dau peste ei. Strigau: Ia-ma pe mine, Ia-ma pe mine. Ca sa nu se supere unul pe celalalt, i-am luat pe toti 3, i-am spalat frumusel si am zis sa ii pun intr-un vas de Jena si sa-i pun putin la caldurica. Insa, problema… Nu incapeau in vas, asa ca, mi-am cerut scuze si i-am decapitat putin. Imi cer scuze pestisorilor, sunt sigur ca e mai bine ca am facut asta, ca sa nu fiti nevoiti sa vedeti ce vapaie e in cuptor. Am pus putina apa, de vreo 2 degete inaltime, ceva ulei si destul de putin delikat, cat sa le mai aromeze coacerea si start, am dat drumul la cuptor.






Dupa ce le-am spus la revedere, am zis sa ma ocup de cartofei. Am dezgropat din ladita cu cartofi ceva barabule (nu mai stiu cate, ca pe la al optulea m-am plictisit sa mai numar, dar erau multi, pentru ca Grazia imi tot zicea ca-i e foame si eu nu mai conteneam de taiat). Pe unii cred ca i-a durut, mai ales la taierea transversala, dar le-am pus mana la gura, ca sa nu-l trezeasca pe cel mic, care dormea cu suzeta in gurita. I-am lasat putin sa se odihneasca, pentru ca ei alearga mai repede si am zis sa lasam pastravii sa ia un pic de avans.




In timpul asta am pus ochii pe o capatana de usturoi si i-am pus gand rau. Nici n-a apucat sa isi ceara iertare ca deja era strivita intr-un castronel si pregatit sa dea nastere unui mujdei de toata frumusetea. Repede am turnat putin ulei, putina maioneza, putina sare si putina apa si l-am frecat timp de doua minute, pana cand si-a dat duhul fericit.



Dupa 45 de minute, m-am gandit ca pastravul a amortit pe o parte si am zis sa ii intorc si pe partea cealalta. Un moment dificil, tinand cont de inversunarea cu care luptau contra mea. In urma acestui razboi, eu am scapat nevatamat, dar unul dintre ei si-a rupt coada. Sa nu mai spun ca celor trei razboinici li s-a decojit pielea de pe spate, probabil de la caldura cuptorului. In sfarsit, evenimentul fiind incheiat, am mers mai departe.

Asa ca am revenit la capitolul cartofi. M-am gandit ca a venit vremea lor, asa ca am scos tigaia, am pus ceva ulei in ea si am dat startul Jocurilor Olimpice de prajit cartofi. In timp ce se prajeau cartofii, am capturat din frigider, o bucata de telemea de vaca, care a fost rapid razuita. De asemenea, am pus apa la fiert, pentru ca mamaliga face tot farmecul. Ma mai uitam si pe la pesti, dar erau foarte bine, nici nu ma bagau in seama.

In timpul asta Horia (cel mic) facea galagie prin patut, probabil ii venea la nasuc miros de peste. Grazia incerca sa stea departe de bucatarie si aseza niste fotografii intr-un album.

Dupa o ora si 15 min, am hotarat sa pun capat chinului pastravilor, am stins cuptorul si i-am lasat sa mediteze in liniste pana cand voi termina celelalte operatiuni.



Am continuat cu prajitul cartofilor, in timp ce supravegheam de aproape si mamaliga in stare initiala de dezvoltare.

Dupa o ora si jumatate de la inceperea ostilitatilor, am invartit de cateva zeci de ori in mamaliga, am declarat pacea si i-am chemat la masa pe iubita mea sotie si pe prichindelul ce ne umple viata de bucurie.







Acum sa nu credeti ca Horia a mancat cartofi prajiti… A mancat doi cartofiori copti, cu putin pastrav, cu mamaliguta (facuta separata) si cu iaurtel.

Acum stau in fotoliu, cu un paharel de must langa mine, cu burta plina, cu o bucata de pastrav care incearca inca sa mai inoate impotriva curentului, multumindu-va ca ati petrecut cateva minute alaturi de mine.